Acasă Fără categorie 6 lucruri pe care nu trebuie sa le spui tuturor. Merita sa...

6 lucruri pe care nu trebuie sa le spui tuturor. Merita sa le notezi


Când ești fericit, ți-ai dori să știe toată lumea, deși știm foarte bine că fericirea crește în liniște, departe de ochii invidioșilor.


Sunt lucruri despre care trebuie să le vorbești numai perechii tale sau familiei. Să vedem care sunt acestea:

1. Planuri de viitor
Nu povestiți cunoscuților despre planurile de viitor pe termen lung, mai ales dacă sunt încă doar la stadiul de plan. În primul rând pentru că unele planuri eșuează încă de la început, datorită faptului că suntem prea critici.

2. Fapte bune
Creștinismul spune că orice fapte bune trebuie ținute secrete, pentru că doar așa vom primi recompense pentru ele. Oamenii care se laudă la toată lumea despre faptele lor bune și despre cât bine au făcut altora, nu vor fii apreciați de ceilalți, ci vor provoca doar dispreț.

Pentru acești oameni, chiar și cea mai bună faptă pe care o fac, e doar pentru a le hrăni propriul ego. Înțelepții indiei spun că nimic nu distruge mai tare fapta bună ca mândria.

3. Modul de viață
Nu trebuie să vorbiți nici despre modul dvs. de viață, despre modul de a vă hrăni, de a dormi și nici despre relațiile de cuplu.

4. Cunoștințe spirituale
Ceea ce unii oameni știu, nu este dat pentru oricine, dar nu trebuie să ne lăudăm. Ceea ce simțim în interior se va vedea oricum și la exterior.

5. Problemele de familie
Dacă sunteți soții, atunci nu vorbiți niciodată de față cu neamurile și cunoștințele despre lipsurile soțului. Iar dacă sunteți soț, nu vorbiți niciodată de rău despre soția dvs.

Dacă veți proceda așa, vă veți putea rezolva întotdeauna problemele, dar dacă cineva își va băga nasul în viața voastră, s-ar putea să vă schimbe părerile despre parteneri.

Familia este cu adevărat puternică dacă problemele rămân în interiorul familiei.

6. Faptele altora
Vă puteți murdări și sufletul. Acesta se murdărește dacă bârfim, dacă vorbim despre insuccesul celui de lângă noi, dacă judecăm și dacă folosim cuvinte urâte.

Dacă suntem martori unor astfel de discuții, mai bine lăsăm aceste lucruri negative să se așeze în sufletul nostru, fără să le împărtășim. Ascultarea este bună, sigură și un lucru frumos.