“Am mers la școală într-o dimineață în care erau -27 de grade afară. Duceam cu mine, ca în fiecare zi de iarnă, o plasă de lemne…”

“Am mers la școală într-o dimineață în care erau -27 de grade afară. Duceam cu mine, ca în fiecare zi de iarnă, o plasă de lemne. Toți elevii de la școala noastră duceau lemne. Pentru că aveam sobe în clasă, iar școala nu avea bani.
Noi făcem și focul. Prin rotație un elev aducea o plasă de surcele. Dacă el se îmbolnăvea sau din cauza zăpezii nu putea ajunge la școală, aveam în dulapul din spatele clasei 2 plase pline de surcele. De rezervă. Nu aveam petrol sau benzină. Nu se găseau. Aveam în schimb lac de mobilă, pe care tatăl unui coleg îl fura de la o fabrică din apropiere.
Primele 2 ore, până se dezmorțea puțin aerul din clase citeam. Nu putea nimeni să scrie nimic. Îți înghețau degetele…
De două ori pe săptămână aveam ore de la 7. Școala era 6 zile pe săptămână. Da. Și sâmbăta.
Într-o iarnă a nins atât de mult încât zăpada ajunsese la 3 metri înălțime. Prin oraș era un tunel, prin care circula doar salvarea. Tot orașul era paralizat. Nu și școala. Am mers în fiecare zi la școală.
Făceam atelier de 2 ori pe săptămână, prin rotație. Băieții munceau diverse chestii, fetele coseau fețe de masă, huse de cataloage sau făceau plăcinte. Școala avea o mică bucătărie și vindeau plăcinte elevilor. Aveam și o mică seră care trebuia îngrijită și de unde se vindeau flori.
De 2 sau 3 ori pe săptămână avem consultații. O dată pe lună, prin rotație, 4 sau 5 elevi mergeau la Casa de copii ca să-i ajute pe colegi să-ți facă temele.
Seara se oprea curentul de la 7 la 8. În fiecare seară. Iarna, învățam la lumina felinarului.
Când ieșeam de la școală, mergeam o tură prin oraș. Dacă era coadă ne puneam 4-5 la coadă, unul se ducea să vadă ce urma să se vândă acolo, apoi fugea acasă și dădea alarma. Mamele veneau cu banii iar noi plecam către casă.
Orice greșeală era pedepsită imediat și fără menajamente. Majoritatea profesorilor aveau metode preferate de a pune elevii la respect. Castanele în creștetul capului, pumnul în falcă, palma peste față, liniarul peste degete, trasul de perciuni sau urechi, radiera trecută apăsat prin păr sau loviturile cu arătătorul în palmă erau ceva obișniut.
Ce spuneau părinții: Sigur ai făcut tu ceva! nu te-a bătut Tovarășul profesor fără motiv…
Nota 7 era o rușine. Notele sub 5 erau catastofă. Și se pedepseau. La fel cum se pedepsea lipsa temelor sau intratul cu întârziere la ore. Absențele erau aproape inexistente. Cei care aveau 10-15 absențe într-un trimestru erau exmatriculați. Nici asta nu era bine, pentru că intervenea poliția. Învățământul de 10 clase era obligatoriu. Și legea pe vremea aceea era lege…
Aveam niște manuale ponosite pe care le cârpeam tot anul pentru că trebuia să le predăm înapoi la școală. Fiecare elev semna un tabel unde era trecută starea manualelor primite. Dacă le stricai, părinții tăi trebuiau să le plătească. Asta nu era bine… deloc..
Am avut o copilărie grea. Nu doar eu. Toată generația mea…
Dar nu imi amintesc nici un copil cu ADHD. Sau alte boli care l-ar fi împiedicat să învețe. Nimeni nu se scuza că nu și-a făcut tema pentru că a curățat zăpadă toată noaptea ca să nu i se rupă acoperișul. Pentru că nu interesa pe nimeni,. Trebuia să înveți. Erai obligat. Cu vorba bună, cu bătaia, cu amenințări. Trebuia să înveți.
Ar mai fi multe de povestit.
Ideea, dragii mei e că ar trebui să vă puneți pe învățat. Indiferent de ce spun profesorii voștri sau de ce spun părinții voștri. Știu o să îmi spuneți că învățați prostii. Da. e adevărat. Și noi le-am învățat. Și le-am uitat…
Dar e singura modalitate să vă faceți creierul să funcționeze. Să-l puneți la treabă. Să-l porniți. Să-i dați provocări noi. În fiecare zi. E foarte important. Să vă antrenați creierul să gândească!
O să vedeți mai încolo care e diferența dintre oamenii care fac bani folosindu-și creierul și cei care dau la lopată 10 ore pe șantier… O să vedeți…
Și dacă ai citit până aici și ești elev, te provoc. Plânge-te că nu ți-au luat ai tăi iPhone. Auriu. Te rog! Plânge-te!”