Cât costă un şezlong în Mamaia, Costineşti sau Eforie, în 2022

Ca şi în ultimii ani, Mamaia rămâne, de departe, campioană în ceea ce priveşte preţurile mari la produsele sau serviciile pentru turişti, iar anul acesta, un şezlong poate fi închiriat pentru sume între 50 şi chiar 100 de lei.

Mamaia rămâne cea mai scumpă staţiune de pe litoral şi în acest an, însă nici restul staţiunilor nu sunt cu mult mai prejos în ceea ce priveşte tarifele pe care le percep de la turiştii aflaţi în căutare de relaxare, distracţie şi vreme bună.

Preţul mediu pentru un şezlong în Mamaia este de 50 de lei pe zi, în timp ce un baldachin poate ajunge să coste chiar şi 200 de lei pe zi. În Constanţa, un şezlong la Plaja Modern costă 20-25 de lei, în timp ce în Năvodari se găsesc şezlonguri şi la 15 lei pe zi.

Toate preţurile pot creşte şi chiar se pot dubla în anumite weekend-uri din sezonul estival, astfel că, dacă vreţi să mergeţi la mare, trebuie să vă pregătiţi psihic şi financiar.

Cât costă un şezlong în Costineşti, în 2022
Plajele din Costineşti sunt în curs de amenajare, iar administratorii spun că preţurile pentru un şezlong vor rămâne aproape la fel ca în 2021.

Astfel, turiştii vor plăti aproximativ 30 de lei pe zi pentru un şezlong şi până la 150 de lei pentru un baldachin.

Cât costă un şezong în Eforie Nord şi Eforie Sud, în 2022
Ca şi în Mamaia şi Năvodari, plajele din Eforie Nord şi Eforie Sud au fost lărgite. Totuşi, operatorii economici vor putea să amenajeze noile plaje cu şezlonguri şi umbrele.

Anul trecut, preţul unui şezlong, în timpul săptămânii, pornea de la 20 de lei pe zi în Eforie Nord şi în Eforie Sud.

În weekend, preţul se dubla pe anumite plaje.

Cât costă în 2022 un şezlong în Mangalia, 2 Mai şi Vama Veche?
În Mangalia şi 2 Mai, la începutul sezonului, preţurile pentru şezlonguri sunt pentru toate buzunarele. Se găsesc şezlonguri şi la 20 de lei pe zi, dar este de aşteptat ca de la mijlocul lunii iulie, costurile să crească.

În Vama Veche, preţul pentru un şezlong poate fi în jur de 30 de lei. În weekend, preţurile ar putea sări de 40 de lei, notează radioimpuls.ro.