Cât de pregătiţi suntem pentru euro? Profesorul Bogdan Glăvan: “Nu văd de ce spunem 2024, adică abia peste 6 ani”

România ar urma să treacă la moneda euro în 2024. Cel puțin asta a anunţat Guvernul condus de Viorica Dăncilă, care a decis recent, prin Ordonanță de Urgență, crearea unei comisii naţionale cu rolul de a pregăti adoptarea monedei unice.


Înfiinţarea acestei comisii pare a fi un nou episod al “războiului rece” dintre PSD şi conducerea Băncii Naţionale. Asta fiindcă la BNR funcţionează din 2010 un comitet care are acelaşi scop.

Mai mult, guvernatorul Mugur Isărescu se plângea în luna noiembrie a anului trecut că respectivul comitet “nu a fost vizitat mai de nimeni”.

Decizia Guvernului a fost ironizată şi de Klaus Iohannis, care a declarat că el nu va înfiinţa încă un comitet cu aceeaşi misiune sub coordonarea Administraţiei Prezidenţiale.

“Dacă toate aceste comiţii şi comitete se adună într-un forum serios şi se începe o discuţie aplicată, cu nişte măsuri concrete – că aici este vorba de lucruri concrete, nu de poveşti –, atunci, sigur, se poate aviza în 2024”, afirma preşedintele ţării pe 23 martie.

În acest context, PressOne i-a solicitat un interviu profesorului universitar Bogdan Glăvan, director al Centrului de Economie Politică și Afaceri “Murray Rothbard” din cadrul Universității Româno-Americane, pentru a vorbi despre noul termen de aderare la moneda euro anunţat de Guvern și despre cât de pregătită este România să facă acest pas.

“Nu văd aproape niciun cost al aderării la euro”

− Își poate asuma România o dată-țintă de aderare la moneda euro?
− Cu siguranță că își poate asuma. Asta este doar o decizie politică. Însăși înființarea euro a fost rezultatul unei decizii politice. A avut puțină legătură cu economia și este un lucru recunoscut de fondatorii euro.

Dacă apariția monedei unice are efecte economice benefice sau nocive, ăsta e alt capitol. Indiferent că suntem în 2015, 2018 sau 2024, în orice moment am fi, decizia va fi mereu una politică.

− Care ar fi costurile aderării, pentru România?

− În ceea ce mă privește, nu văd aproape niciun cost al aderării la euro. Principalul cost care a fost menționat în legătură cu decizia unei țări de a adera la zona euro este acela că renunță la politica monetară națională.

Acea ţară pierde un instrument politic pe care îl poate folosi − posibilitatea de a determina rata dobânzii, cursul de schimb, numărul de bani de pe piață, lucruri de genul ăsta.

Din punctul meu de vedere, tocmai acest subiect este o povară pentru România.

Dacă ne uităm în istoria noastră postdecembristă, vedem că România a avut o performanță a politicii monetare mai slabă decât vecinii ei.

Am avut cea mai mare inflație după Revoluție, a scăzut greu, cu reinflamări succesive prin anii ’90 și 2000, iar acum se reinflamează un pic.

Ce preţuiesc atât de mult economiştii care vorbesc despre independență monetară? Le pasă de posibilitatea ca, jonglând cu rata dobânzii și cu cursul de schimb, să camufleze nevoia de ajustări economice.

Cum se face asta? Tipărind bani, pe scurt.

Și atunci, de-asta “e bună” politica monetară: ei pot păcăli publicul în legătură cu deciziile guvernării, care decizii nu mai sunt finanțate prin taxe, prin politica fiscală, ci prin această politica monetară.

“Integrarea în zona euro ar elimina riscul valutar”

− Și la nivel de beneficii?

− Ar fi două categorii de beneficii. Prima ar fi că integrarea noastră în zona euro ar elimina riscul valutar și, în consecință, ar spori atractivitatea României pentru investiții, lucru fundamental pentru creșterea economică.

A doua categorie de beneficii ar fi cele rezultate din ancorarea noastră în spațul decizional european sau euroatlantic.

Pentru că este o decizie politică care ne păstrează alături de lumea civilizată, pe scurt.

− Am sta la “masa bogaților”, cum spunea Liviu Dragnea?
− “La masa bogaților” stăm și acum, fiindcă suntem în UE. Sensul acestei expresii o văd în felul următor: e o relație mutual avantajoasă, o tranzacție. Adică tu vinzi ceva, ei cumpără ce vinzi tu, și invers.

Iar de pe urma acestei libertăți de a face schimb cu alții mai bogați decât noi am avut deja avantaje serioase și nu putem decât să avem avantaje în continuare.

Noi avem nevoie de capitalul celor bogați, iar ei au nevoie de oportunitatea de a-l valorifica.

Pag. anterioară1 din 3