Cățelul are cea mai frumoasă reacţie când află că prietenul lui cel mai bun vine în vizită

Acest film ne dovedeşte faptul că şi în lumea animalelor pot exista prietenii trainice şi de durată. Câinele din aceste imagini este extrem de bucuros atunci când primeşte vizita unui alt câine din rasa lui, cu care este prieten la cataramă.

K’eyush este numele protagonistului acestui film, un câine în vârstă de 4 ani rezultat dintr-un amestec dintre două rase: Husky cu Malamut de Alaska. Acestui câine de companie îi place tare mult să se joace cu cel mai bun prieten al său, Sherpa, un câine care îi seamănă foarte mult atât ca înfăţişare cât şi ca temperament.

Într-una din zile, în timp ce K’eyush se juca cu un os jucărie, stăpâna lui îi spune că va veni în vizită Sherpa, cel mai bun prieten al lui. Instantaneu patrupedul devine tot mai agitat, alergând tot timpul spre uşă nerăbdător să-şi revadă prietenul. Privirea, dar şi reacţia lui entuziastă spune totul despre inteligenţa acestui câine care înţelege perfect vorbele stăpânei lui.

Ştiind că uşa este obstacolul care îl desparte de lumea de afară şi de întâlnirea cu viitorul oaspete, câinele se suie cu labele din faţă pe ea pentru a avea mai multă vizibilitate prin geam. Nerăbdarea este atât de mare încât K’eyush încearcă să deschidă uşa cu labele, mai ales că pe poarta casei deja îşi vede prietenul intrând. În acest moment stăpâna îl ajută şi îi deschide uşa, iar patrupedul este liber să alerge cu celălalt câine pe gazonul din faţa casei.

Se considera ca rasa Husky a fost dezvoltata de catre triburile nomade din Siberia. Testele ADN au confirmat ca este una dintre cele mai vechi rase de caini din lume. Se cunoaste faptul ca triburile nomade foloseau cainii Husky pentru transportul rapid si animal de companie. De multe ori acestia dormeau cu copiii, oferindu-le un pat comfortabil si calduros.