Ce spun cetățenii ruși despre invadarea Ucrainei? „Mă tem că Putin este de neoprit!”

Deși mulți dintre cetățenii ruși sunt de acord cu acțiunile președintelui lor în Ucraina, există și oameni care sunt împotriva conflictului.

Un nou sondaj publicat de Centrul independent Levada a arătat că doar 45% dintre ruși sunt în favoarea mișcării de recunoaștere a lui Putin care a precedat invazia. În seara de joi, 24 februarie, oamenii au protestat împotriva războiului în unele orașe din Rusia.

Guardian i-a întrebat pe cetățenii ruși despre părerea lor față de situația din Ucraina și a primit răspunsuri din toată țara, dar în special din Moscova. Cei mai mulți dintre respondenți și-au exprimat îngrijorarea față de conflict.

Printre respondenți se află și ruși mai tineri care au spus că se opun acțiunilor guvernului lor în Ucraina, mulți subliniind că au familie, prieteni și parteneri acolo.

Cetățenii ruși nu își doreau un război
„Tinerii ruși sunt devastați de perspectiva războiului dintre Rusia și Ucraina. Toți prietenii mei și cu mine, care locuim în Moscova și în alte orașe rusești, suntem extrem de speriați. Nimeni nu se aștepta ca războiul să înceapă cu adevărat”, a spus Dmitri, un student de 21 de ani din Moscova.

„M-am culcat pe la ora 5 [joi dimineața, după ce am urmărit discursul lui Putin către națiune]. Am vorbit cu prietenul meu din vestul Ucrainei, care discuta despre posibilitatea de a părăsi țara, iar când m-am trezit la 9, mi-am dat seama că [atacul asupra Ucrainei] a avut loc”, a adăugat studentul.

„Mă tem că Putin este de neoprit”
Dmitry, care a fost unul dintre cetățenii ruși care au răspuns la întrebarea publicației, a spus că există un „decalaj generațional clar”. „Aș spune că aproape toți prietenii mei se opun acțiunilor lui Putin. Există numeroase postări pe rețelele de socializare”, a spus el.

„Mă tem că Putin este de neoprit. De data aceasta nu este preocupat de opinia publică. A existat o euforie generală [în Rusia] după anexarea Crimeei în 2014, dar acum literalmente nimeni nu sprijină războiul. Oamenii ar putea susține regiunile Lugansk și Donețk, deoarece sunt vorbitori de limbă rusă, dar nimeni nu și-a dorit să invadăm Ucraina. Generația tânără este îngrijorată de ce se va întâmpla cu viitorul ei”, spune Dmitry.

Guvernul de la Moscova nu înfăptuiește dorința poporului
Mai mulți dintre cetățenii ruși care au luat legătura cu The Guardian au vorbit despre lipsa dorinței de conflict și despre sentimentul că guvernul nu este reprezentativ pentru poporul său.

Natalia, o profesoară de 52 de ani din Sankt Petersburg, a spus: „Sunt total devastată de evenimentele tragice care se desfășoară în Ucraina. Știu că mulți oameni care trăiesc în Rusia experimentează un sentiment profund de vinovăție și rușine față de acțiunile și retorica ostilă a liderilor ruși pe care mulți dintre noi nici măcar nu i-am votat”.

Natalia a spus că a văzut acțiunile militare ale lui Putin în Ucraina „ca un act extrem de agresiune și ostilitate față de o țară independentă” și a considerat că ar fi trebuit impuse sancțiuni mai dure în 2014.

Profesoara a adăugat că, în timp ce unii ucraineni i-au învinovățit „în mod justificat” pe cetățenii ruși pentru că nu au vorbit deschis despre problemele guvernului de la Moscova, reprimarea protestului politic s-a intensificat în ultimul deceniu.

Mulți ruși trăiau cu „o frică de închisoare, care în zilele noastre a devenit o realitate tristă”, a spus Natalia, adăugând: „Există puțină asemănare între Rusia din 2022 și Rusia din 2011, când sute de mii de oameni au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva alegerilor trucate. Cu toate acestea, rușii nu tac, rușii sunt cenzurați”, notează The Guardian.

„Criza a fost alimentată de presiuni din vest”
Unii consideră criza din Ucraina ca fiind alimentată de presiunea din vest. Ilya din Soci consideră că acțiunile lui Putin „oglindesc sentimentele de nesiguranță” dintre ruși. „Mi se pare că societatea rusă se simte asediată de NATO și SUA și simte că trebuie să se apere”, a spus el.

„Naționaliștii ucraineni… doresc să alinieze Ucraina cu Occidentul, fără a ține cont de istoria comună, legăturile culturale și familiale dintre națiuni”, spune Ilya. El consideră că întreaga situație este nedreaptă, dar speră că poate fi găsită o soluție pașnică.

O altă îngrijorare a fost cea față de economia rusă și a impactului pe care l-ar avea sancțiunile asupra cetățenilor țării. „Suntem dependenți din punct de vedere economic de alte țări și, în afară de dificultățile financiare cauzate de pandemie, încă simțim consecințele sancțiunilor din 2014”, a spus Kristina din Kaliningrad.