Ce trebuie să ai în buzunar în noaptea de Înviere? Dacă faci asta, ai noroc de bani tot anul

În cadrul unui interviu, Lidia Fecioru a dezvăluit modalitățile prin care ne putem bucura de sărbători liniștite atât din punct de vedere sufletește cât și din punct de vedere financiar. Iată ce trebuie să ai în buzunar în noaptea de Înviere!

Pentru a atrage prosperitatea în viața noastră, Lidia Fecioru a dezvăluit un mic secret pentru a avea o viață fără griji din punct de vedere financiar. În noaptea de Înviere trebuie să avem o bancnotă în buzunar pe care să o sfințim la biserică. Bancnota trebuie păstrată în portofel pentru a avea noroc de bani tot anul:

”Ar trebui să avem la slujba de Înviere o bancnotă în buzunar pe care să o sfințim la biserică în acea noapte. Această bancnotă să o păstrăm în portofel. Ea ne va purta noroc la bani.

Trebuie să dăm de pomană obligatoriu un pește, o găină, ceva să aibă cap. E pentru mântuirea sufletelor celor care sunt plecați din viața noastră, a celor apropiați nouă. Sănătatea e cea mai importantă, trebuie să avem grijă de ea, nu doar să ne rugăm pentru ea. De asemenea, e bine să ne rugăm și pentru ceilalți.

E important să ținem și post în această săptămână. Curățarea aceasta e foarte importantă pentru noi. Chiar dacă nu avem o masă îmbelșugată, important e ca de sărbători să ne întâlnim cu cei dragi”, a spus Lidia Fecioru.

Lidia Fecioru: ”Faceți ce vreți, dar nu vă mâncați între voi”
Uneori nu este suficient să ținem post și doar pentru o perioadă limitată de timp să încercăm să nu aveam gânduri negative, așa cum mulți oameni obișnuiesc în prag de sărbători. Pe cât de important este corpul fizic, pe atât de importantă este și partea sufletească. Atunci când nu știm ce se întâmplă ori de ce lucrurile nu merg bine, este suficient să privim în interiorul nostru, pentru că acolo se află toate răspunsurile:

„Știi cum spunea părintele Calistrat. Faceți ce vreți, dar nu vă mâncați între voi. Curățenia sufletească e foarte importantă și e foarte bine de avut liniște și grijă de a ne curăță sufletul de răutate, invidie, tot ce înseamnă această mizerie umană. Să nu ne lăsăm duși în ispită, să rămânem cu ochii treji. Măcar în această perioadă. Cât putem să facem bine să facem. Dacă nu putem, atunci să nu facem nimic, dar să nu facem rău. Sărbătorile vor să găsească curățenie în casă. Atâta timp cât avem o energie bună acest lucru ne aduce bunăstare, bani.

Curățenia sufletului înseamnă să ne dăm lumină unul celuilalt și să dăruim celui de lângă noi. Și să nu uităm să mulțumim, măcar în gândul nostru. Ce ține de zilele de sărbătoare, e bine să dăruim din suflet. Cât putem. Puțin, mai mult, nu contează, important e să dăruim din tot sufletul. Să nu ne pară rău. Aveți grijă de sufletele voastre”, a mai explicat Lidia Fecioru.