Cine a inventat plasticul? Când am început să folosim acest material?

Dacă ești atent la obiectele din jurul tău, vei vedea că multe dintre ele sunt din plastic sau au o parte produsă din acest material.

De la pungi și sticle de lapte, la boluri și linguri, jucării, telefoane și televizoare, invenția plasticului a schimbat fundamental modul în care fabricăm și folosim multe produse.

Dar, la urma urmei, cine a fost în mare parte responsabil pentru inventarea acestui material? În acest articol vom analiza pe scurt istoria inventării plasticului și a popularizării sale în lumea modernă, precum și problemele pe care le-a cauzat utilizarea lui pe scară largă.

Inventarea plasticului
Istoria industriei maselor plastice este plină de invenții mărețe, dar cea mai importantă dintre ele a fost cea a englezului Alexander Parkes (1813 – 1890), care a reușit de unul singur să dezvolte plasticul sintetic și să îl prezinte lumii ca fiind unul dintre cele mai importante materiale create vreodată.

Istoria plasticului datează din 1862, când Parkes a prezentat lumii „parkesinul”, plasticul său sintetic derivat din celuloză organică. Materialul a fost prezentat în cadrul Marii Expoziții Internaționale de la Londra.

La vremea respectivă, Parkes a precizat că acest material putea fi încălzit și modelat în obiecte care își păstrau forma la răcire, ceea ce îi conferea o mare versatilitate.

Câțiva ani mai târziu, în 1868, dezvoltarea plasticului a luat noi direcții când John Wesley Hyatt a combinat celuloza organică cu camfor pentru crearea plasticului celuloid.

Pe lângă faptul că a fost folosit ca substitut al fildeșului în bilele de biliard, celuloidul a devenit popular ca substanță folosită la fabricarea primei pelicule fotografice flexibile pentru înregistrarea imaginilor în aparatele de fotografiat.

Popularizarea plasticului

În anii următori au urmat și alte progrese în lumea plasticului, folosind întotdeauna diferite substanțe organice. Cu toate acestea, abia în 1907 a fost inventat primul plastic complet sintetic și de succes comercial, de către Leo Hendrik Baekeland.

Materialul dezvoltat de Baekeland a fost popularizat sub denumirea de „bakelită”, deoarece era mult mai ușor de pronunțat decât denumirea sa chimică: polioxibenzimetilenglicolanhidridă. Bakelita a fost creată prin combinarea fenolului cu formaldehida la căldură pentru a crea o reacție de condensare care a dat naștere unei astfel de rășini.

Este demn de remarcat faptul că, înainte de inventarea plasticului, produsele fabricate de industriile mari și mici erau limitate de disponibilitatea materialelor naturale (sau a celor bazate pe materiale naturale), cum ar fi lemnul, metalul, sticla, ceramica și, în cele din urmă, „guma de copac” (cauciucul).

Problema utilizării plasticului pe scară largă

Nu există nicio îndoială că inventarea materialelor plastice a permis o nouă lume de posibilități pentru fabricarea de piese de mașini, telefoane, aparate de uz casnic, ustensile de bucătărie și jucării.

În plus, domeniul medical a înregistrat multe progrese datorită materialelor plastice, cum ar fi producția de seringi și tomografii computerizate. Chiar și în industria confecțiilor, fibrele naturale au început să concureze puternic cu fibrele de plastic, cum ar fi nailonul.

Cu alte cuvinte, materialele plastice au ajuns să domine lumea. Cu toate acestea, atunci când este aruncat în natură, deoarece plasticul se descompune extrem de greu (are nevoie de până la 450 de ani), astfel că a ajuns să devină o problemă gravă de mediu.

Cantitatea uriașă de plastic aruncată în oceane a fost subiectul unor dezbateri între organizațiile de conservare a mediului și guvernele diferitelor țări cu privire la ce trebuie făcut în această privință.