Cum se pregătește o mamă bolnavă de cancer să-și ia rămas-bun de la copiii ei. Ți se rupe sufletul

O mămică de doar 31 de ani își pregătește mesajele de adio pentru cei doi copii ai săi, după ce a aflat că mai are puțin de trăit, din cauza unui cancer de sân agresiv, în fază terminală. Femeia vrea să fie sigură că micuții ei își vor aminti de ea peste ani și ani de zile, așa că le-a făcut două cutii cu amintiri. Află ce conțin acestea! Ți se rupe sufletul.

Cum se pregătește o mamă bolnavă de cancer să-și ia rămas-bun de la copiii ei
Vicki Keating, o mamă a doi copii – un băiat și o fată, a descoperit că are cancer la sân în anul 2018, când a simțit, pentru prima dată, un nod la sânul drept. „L-am născut pe Rey cu doar 10 săptămâni înainte, așa că la început ne-am gândit că ar putea fi doar de la hormoni. Chiar și atunci când am fost trimisă la clinica de la Spitalul Queen Elizabeth din Birmingham pentru scanări, rezultatele nu păreau să indice cancer”, a declarat femeia. Două săptămâni mai târziu, medicii i-au confirmat faptul că avea cancer de sân triplu negativ de gradul 3, unul dintre cele mai agresive și cu cea mai rapidă răspândire a bolii. Imediat, Vicki a început ședințele de chimioterapie, iar tumoarea s-a micșorat de la 6 cm la doar 6 mm. Ea și-a făcut, apoi, o dublă mastectomie, care a fost efectuată în mai 2019, și a urmat încă 15 şedinţe de chimioterapie și apoi de radioterapie.

„Tot ce îmi păsa era să rămân în viață, copiii mei să aibă mamă și să fiu lângă Gavin, soțul meu. Acele luni de tratament au fost pur și simplu îngrozitoare, dar de fiecare dată când aveam nevoie să îmi amintesc de ce făceam asta, trebuia doar să mă uit la familia mea”, își amintește mămică, potrivit thesun.co.uk.

Tratamentul a funcționat, așa că în 2019 nu mai existau semne de cancer în corpul lui Vicki. Din păcate, când s-a întors la spital, anul trecut, în aprilie, femeia a primit vestea că boala a recidivat și că nu mai există șanse de recuperare, întrucât cancerul s-a răspândit prin tot corpul.

„Eu și Gavin am rămas muţi, după ce ni s-a spus că acum cancerul meu este incurabil și nu voi mai scăpa de el. Întotdeauna am simțit că se va întâmpla asta și am luat-o că atare, dar Gavin a izbucnit în plâns și a început să tremure”, a mărturisit Vicki. Ea mai spune că în drumul de la spital spre casă s-a tot gândit cum să le spună copiilor ei, fără să îi sperie, faptul că nu mai are mult de trăit.

„Eu și Gavin pur și simplu nu știam cum să le spunem copiilor noștri adevărul fără să-i sperie, dar cu consiliere am reușit să deschidem acele conversațîi și să îl ajutăm pe Grayson. Este un băiețel foarte sensibil, dar pare să fie fericit după consiliere. Faptul că a acceptat că nu voi mai scăpa de cancer și l-a acceptat fără să fie prea trist, este poate cel mai bun cadou dintre toate”, a mai spus Vicki.

Aceasta mai spune că le-a pregătit copiilor ei câte o cutie cu amintiri pentru când nu va mai fi, în care a pus scrisori pentru fiecare dintre zilele lor de naștere, până la 18 ani, precum și felicitări pentru primele lor case, primii lor copii, pentru promovarea examenelor de conducere și alte momente importante.

„În clipa în care am ajuns acasă, am comandat cutii cu amintiri pentru Grayson și Rey, apoi mi-am petrecut fiecare clipă liberă scriind felicitări și tipărind fotografii pentru a le pune în ele, pentru că ei să le păstreze și să citească pentru a-şi aminti de mine. Le-am răspuns la toate întrebările pe care și-ar fi dorit să mi le pună dacă eram în viață, de la mâncărurile mele preferate, până la cele mai fericite amintiri, lucrurile care m-au făcut să râd”, a explicat Vicki.

În decembrie 2021, femeia a mai trecut printr-un șoc. Tatăl ei a murit la scurt timp după ce a fost diagnosticat cu cancer pulmonar: „Pierderea tatălui meu a fost un șoc atât de mare. Am reușit să-l duc într-un spital la sfârșit, eu și mama nu l-am părăsit niciodată. Pentru mama este poate mai greu decât pentru oricine altcineva, să afle că atât soțul, cât și fiica ei au cancer în stadiu terminal, dar nu voi renunța fără să mă lupt. În ultimele săptămâni, tata a cumpărat un inel de logodnă pe care să-l dăruiesc lui Rey, pe care l-am pus în cutia ei împreună cu toate celelalte amintiri. Sper doar că voi fi la fel de iubită când voi fi plecat aşa cum e el acum”.

Vicki spune că încearcă să se bucure pe cât posibil de puținul timp care i-a mai rămas pe acest Pământ și să îl petreacă cu copiii ei. Ea spune că fiica ei, Rey, de 3 ani, o întreabă mereu: „Încă nu pleci, mami? – I-am spus că atunci când o voi face, voi fi cea mai strălucitoare stea de pe cer, iar zilele trecute ea mi-a spus: Și bunicul este o stea și într-o zi veţi putea străluci pe cer împreună. Am trecut deja de cea de-a treia aniversare a lui Rey, așa că mi-a plăcut să rup acea felicitare și, evident, sper că voi putea să rup mai multe pe măsură ce lunile trec. Plănuim să mergem în Creta luna viitoare, apoi la Disneyland în noiembrie, dar în fiecare zi am impresia că am o armă îndreptată către mine. Această ar putea fi ultima vacanță, ziua de naștere, Crăciun sau orice altceva cu ei. Dar până când se va întâmpla asta, până când cancerul mă va lua, prețuiesc fiecare zi petrecută cu ai mei”, a mai spus Vicki.