Era la cumpărături cu fiul ei de un an și jumătate, când un bătrân s-a apropiat și i-a șoptit ceva la ureche. Apoi i-a lăsat câțiva bănuți și a plecat în lacrimi. E tulburător ce i-a spus bătrânul

Alyssa Hacker, o tânără mămică din SUA, a povestit pe Facebook ce i s-a întâmplat într-un supermarket, în timp ce aștepta la coadă la casă pentru a plăti produsele din coșul ei de cumpărături.

Aceasta a povestit că fiul ei, de un an și jumătate, a salutat brusc un bătrânel, iar ceea ce a urmat i-a surprins pe toți.

Copilul găsise trei dinozauri de jucărie la casa de marcat și îi voia pe toți trei, în ciuda eforturilor mamei sale de a-l convinge să-și aleagă doar unul. Apoi, din senin, copilul l-a salutat pe bătrânul care aștepta și el la coadă.

„A strigat la el: bună! Iar bărbatul i-a răspuns imediat: Bună, micuțule. Apoi a început să se joace cu cei trei dinozauri alături de Owen, iar eu eram puțin ezitantă pentru că, în lumea asta nebună în care trăim, acest strain era mult prea aproape de fiul meu”, povestește femeia.

Însă, când i-a venit rândul la casă, bărbatul a scos o bancnotă de 20 de dolari și a pus-o în buzunarul copilului. Apoi, acesta i-a spus femeii să-i cumpere toți cei trei dinozauri, adăugând că el și-a pierdut nepoțelul de doi ani în urmă cu câteva zile și nu mai are cui să-i cumpere jucării.

”L-a mângâiat pe Owen, și-a șters lacrimile și a plecat. Încă mai există bunătate pe lume”, a scris Alyssa.