Hyundai lansează un serviciu de taxiuri fără șofer în Coreea de Sud

Hyundai a lansat un nou serviciu de ride-hailing cu taxiuri complet autonome în Coreea de Sud. Noul serviciu se numește RoboRide, iar flota companiei este alcătuită din două exemplare Hyundai Ioniq 5 cu autonomie de nivel 4. Serviciul este activ doar în Seul, capitala țării asiatice.

În curând, din ce în ce mai multe orașe din lume vor avea taxiuri care se vor conduce singure.

Deja, în unele părți ale globului, precum în Las Vegas, sunt testate mașini electrice autonome care vor intra în flotele actualelor și viitoarelor companii de ride-hailing și ride-sharing.

Aceste inițiative sunt susținute inclusiv de către unii producători precum Hyundai.

De altfel, constructorul sud-coreean tocmai a lansat un astfel de serviciu în orașul Seul, capitala Coreei de Sud.

Acesta se numește RoboRide și este un serviciu de ride-hailing cu mașini electrice și complet autonome.

Flota noului serviciu de transport public este alcătuită din două exemplare Hyundai Ioniq 5, echipate cu un sistem autonom de nivel 4.

Hyundai va colabora cu firma Jin Mobility, care deține, la rândul său, un serviciu de ride-hailing cu mașini autonome, numit i.M.

Deocamdată, acest serviciu este un proiect pilot și va opera doar în districtul Gangnam din Seul, între orele 10 și 16, ora Coreei de Sud.

Mai mult, în această fază, cele două mașini vor transporta doar câte trei pasageri, iar în scaunul șoferului se va afla o persoană care va monitoriza călătoria și va interveni asupra mașinii în caz de urgență.

Hyundai dorește, ca în viitorul apropiat, să aducă noul serviciu și în alte părți ale țării și chiar în alte state.